AER CURAT PENTRU VIITOR

Schimbări Climatice – gândește global, acționează local!

Arhivă pentru reciclare

Platesti mai mult pentru o punga de plastic pe care o folosesti 20 de minute…

 
Inlocuirea pungilor de plastic cu pungi biodegradabile

Inlocuirea pungilor de plastic cu pungi biodegradabile

MINISTRUL MEDIULUI A IMPARTIT PUNGI BIODEGRADABILE IN HIPERMARKETURI DIN BUCURESTI

Pungile din plastic care se distribuie gratuit in prezent de la operatorii economici vor costa 0,2 lei incepand cu 1 ianuarie 2009, a anuntat ministrul Mediului Attila Korodi. Acesta a facut acest anunt in cadrul vizitei sale la hipermarketul Real din Bucuresti unde a impartit clientilor sacose din bumbac organic.

Marii retaileri care vor dori in continuare sa furnizeze clientilor pungi din plastic gratuite vor fi nevoiti sa comercializeze alternative bio la punga clasica din plastic. Potrivit presedintelui Administratiei Fondului de Mediu, Mihai Toti, din banii colectati din aceasta taxa se vor achizitiona utilaje speciale care vor determina eliminarea deseurilor din plastic.

In anul 2006 au existat pe piata 1,3 milioane de tone de ambalaje care au ajuns, apoi, la groapa de gunoi, iar in prezent se inregistreaza o crestere de cel putin 30% a pungilor din plastic, a anuntat, in cadrul evenimentului, Attila Korodi. „Numarul pungilor din plastic se ridica annual in Romania la circa 5 miliarde de bucati, ceea ce inseamna ca un roman foloseste aproape zilnic o punga, dar nu mai multe de 20 de minute”, a declarat ministrul Mediului.

Ministerul Mediului a analizat timp de jumatate de an modalitatile prin care poate descuraja folosirea pungilor din plastic. Avand in vedere ca interzicerea pungilor nu se putea aplica din cauza legislatiei europene, solutia a fost taxarea pungilor. Aceasta masura are rezultate bune intr-un timp relativ scurt, apreciaza ministrul Mediului. Acesta a dat exemplul Irlandei, care a fost prima tara ce a introdus taxarea pungilor din plastic in 2002, masura care a determinat intr-un singur an de la introducere o scadere de 80% a consumului de pungi din plastic, de la 1,2 miliarde bucati la 230 de milioane bucati annual. Aceasta masura a condus de asemenea la economisirea a 18 milioane litri de petrol, a mai spus Korodi.

Mare parte din clientii prezenti la eveniment au venit special la hipermarket pentru a primi pungi biodegradabile si au declarat ca le vor folosi. Cu toate acestea, au existat si consumatori care nu cunoasteau beneficiile pungilor biodegradabile, declarand ca sunt mai bune decat cele din plastic pentru ca se rup mai greu.